fbpx

Elementul Foc în Yin Yoga

Cele cinci elemente se referã la cinci categorii din lumea naturalã, şi anume: apalemnulfoculpãmântul şi metalul.

Teoria lor considerã cã toate fenomenele din Univers corespund în Naturã unuia sau altuia dintre aceste elemente şi cã ele se aflã într-o mişcare şi transformare continuã.

Teoria celor cinci elemente a apãrut în China în perioada dinastiilor Yin şi Zhou (sec. XVI – 221 î.e.n.). Ea îşi are însã rãdãcinile în vremuri strãvechi, când chinezul, fire contemplativã, observa şi nota cele mai subtile schimbãri ale Naturii, orientându-şi viaţa şi activitãţile în funcţie de acestea.

Apa, lemnul, focul, pãmântul şi metalul sunt considerate ca fiind cinci elemente indispensabile pentru menţinerea a tot ce este viu, reprezentând totodatã şi stãrile care stau la baza transformãrilor din Naturã. 

În corpul nostru focul înseamnă: organe – inimă, intestin subţire şi sistem nervos simpatic şi parasimpatic (trei focare, pericard), vasele sangvine, limba, transpiraţie; pe plan psihic credinţa, bucuria, ura.

TIPUL CONSTITUŢIONAL FOC
Slăbiciune a inimii şi a intestinului subţire


Fizic:
Ten roşu (din timiditate sau din exces de sânge în zona feţei
Mână lungă, degete mai lungi decât podul palmei, agile
Mână elegantă, delicată, mică, fină
Unghii ascuţite, curbate
Vârfurile degetelor roşii


Psihic:
Oboseli brutale
Perioade de depresie
Somn scurt (4 – 6 ore )
Dacă are o memorie bună: inteligenţă vie
Foarte bună capacitate de concentrare
Dacă are o memorie redusă: inteligenţă bună
Capacitate de concentrare deplorabilă
hipersensibil, ascuns, timid
Luptă contra injustiţiei
Pasionat
Repliat asupra lui însuşi
Lipsă de încredere
Dispoziţie variabilă
influenţabil


Afectiuni:
Cardiovascular (palpitatii, hipertensiune, arterită, angină pectorală, arteroscleroză)
Tulburări ale sistemului limfatic şi arterial
Tulburări venoase: hemoroizi, varice
Tulburări intestin subţire (ulcer duodenal, boala Crohn)
Tulburări neurovegetative (sufocare, dureri de cap, spasme)
Insomnii rebele
Oboseală în prima parte a zilei
Depresie

În medicina tradițional chineză, vara corespunde elementului FOC. Culoarea sa este cea roșie, direcția este sud, organele pereche sunt inima și intestinul subțire, gustul specific este cel amar, iar sunetul cel al râsului.

Dacă energia primăverii este cea a începutului, a copilăriei, vara conține forța maturității. Elementul Foc este asociat cu viața, abundența, entuzisamul, împlinirea. Emoția sa specifică este bucuria. Când focul este în exces, poate apărea neliniștea, hiperexcitabilitatea nervoasă; când este însă insuficient, poate apărea apatia și lipsa bucuriei. Și invers, bucuria excesivă – și aici ne referim la bucuria simțurilor – poate dezechilibra inima din punct de vedere energetic.

La un nivel mai profund, focul se manifestă prin iubire, prin bucurie, entuziasm și împlinirea vieții. Chiar dacă vara este cel mai Yang anotimp, îndemnându-ne la mișcare, dinamism, exprimare în exterior, este în același timp perioada în care, având poate mai mult timp liber, ne putem găși și timpul de a reflecta la modul în care ne simțim împliniți sufletește.

O modalitate prin care îți poți echilibra elementul Foc din corp și merdianele Inimă & Intestin Subțire este prin Yin Yoga. Clasa de mai jos se poate accesa cu abonamentul Yin Yoga de 49,99 LEI/LUNĂ. Apasă pe butonul JOIN/ALĂTURĂ-TE pe canalul meu de Youtube. După înscriere trimite-mi numărul de telefon în privat pentru a te adăuga în grupul nostru de WhatsApp.